Fără categorie

Despre „diamante”…

​Încep să cred că foarte multe persoane nu stiu să facă diferența între a fi îndrăgostit de o persoană și a iubi o persoană. Nu ne cunoaștem bine pe noi înșine atunci când declarăm iubirea unei persoane de care suntem doar îndrăgostiți. Într-adevăr, „definițiile” acestor două acțiuni sunt pur subiective. Ca și  „perfecțiunea”, de altfel. 
A fi îndrăgostit e un sentiment pe cât de frumos, pe atât de instabil. Îl văd că pe un diamant neșlefuit atârnat de un fir extrem de subțire deasupra unei prăpăstii, iar cei doi îndrăgostiți se afla de o parte si de alta a acelei prăpăstii. Mulți dintre noi ne entuziasmăm enorm în momentul în care vedem acel diamant și încercăm să îl prezentăm persoanei în cauză. Dar nu ne gândim că poate el/ea nu îl vede în același fel, din același unghi. Când ești îndrăgostit simți că nu poți rezista fără persoana de lângă tine, simți o oarecare dependență, dar doar de anumite părți ale acesteia. În același timp ai tendința să pui la îndoială anumite aspecte. 
Când iubești, acel diamant este șlefuit, firul de care atârnă este mai rezistent. Acum, tu si persoana iubită vă uitați la un diamant pe care din orice unghi l-ai privi arată la fel. Ați luptat împreună să șlefuiți acel diamant, să obțineți iubirea. Când iubești nu mai esti conștient de faptul că nu poți rezista fără persoana de lângă tine. Pur și simplu îți lipsește și atât. Nu stai să cauți explicații. Când iubești nu mai pui la îndoială nimic. Nici nu te gândești la aspecte negative ptc ai încredere deplină în persoana de lângă tine și în ceea ce ați construit împreună. 
Vedeți voi, problema este că în momentul în care persoana în cauză pleacă, diamantul cade în prăpastie. Noi rămânem pe marginea prăpastiei și privim în gol după diamant. Privim în gol doar după ceea ce am construit împreună cu persoana respectivă, momentele. Iar intensitatea cu care trăim acele momente este determinată de felul diamantului. Evident, acea persoană merge mai departe, în căutarea altui diamant, iar noi rămânem țintuiți acolo. Și așteptăm. Așteptăm ca persoana să se întoarcă și să încercăm împreună să scoatem acel diamant. Nu o să vină. Dacă vine, înseamnă că nu a fost plecată.
Cred că trebuie să învățăm că dacă un diamant a căzut, nu ne ajută cu nimic dacă stăm și”plângem” după el. Putem la fel de frumos să mergem mai departe. Putem să găsim un diamant mai mare, mai frumos, sau unul mai mic și mai special. Tot ce contează este să ne mișcăm din loc.  
Asta este perspectiva mea. Eu așa văd lucrurile.. Voi ce părere aveți?

Anunțuri
Standard